«

»

Cele mai frumoase evoluții ale Campionatului Național de la Cluj

Ioana Crișan, Larisa Iordache și Carmen Glăvan pe podiumul de la individual compus.

Ioana Crișan, Larisa Iordache și Carmen Glăvan pe podiumul de la individual compus.

Clujul a fost gazda gimnasticii artistice românești la sfârșitul săptămânii trecute, un eveniment important pentru gimnaștii care luptau pentru un loc la Jocurile Olimpice de la Rio dar și pentru Federația Română, care va găzdui Campionatele Europene din 2017, chiar în această sală. Nu au fost momente ușoare pentru cele mai bune gimnaste ale României. Cătălina Ponor a ajuns la spital cu gastroenterită chiar înaintea concursului și nu a reușit să găsească suficientă energie pentru trei evoluții în prima zi, atunci când a ratat la bârnă. Probabil că a fost și mai motivată de acest episod pentru a reveni în forță în finalele pe aparate la bârnă și sol, pe care le-a câștigat în mod categoric. Cătălina a împărțit medaliile, și aplauzele, cu Larisa Iordache, care revenea aici în competiții după problemele de sănătate ce au ținut-o departe de toate concursurile importante ale acestui an. Ea a evoluat foarte curajos în prima zi, când și-a revalidat titlul de campioană națională la individual compus. A mai adăugat încă o medalie de aur a doua zi, în finala de la paralele și o medalie de argint la bârnă. Impresionante au fost evoluțiile sale la paralele, având în vedere că ea revine după două operații la mână și foarte puțin timp de antrenament, încă o dovadă a talentului imens al acestei gimnaste. Evident deranjată de problemele de la spate, ea nu a mai evoluat și la sol.

Astăzi, Federația Română de Gimnastică a anunțat desemnarea Catălinei ca port drapel la Jocurile Olimpice, confirmând prezența acesteia la Rio. Având în vedere că nici una dintre fete nu se află încă la maximum de potențial, federația a decis ca Larisa să fie și ea prezentă la Jocuri, ca rezervă. Cum sănătatea este factorul cheie în gimnastica zilelor noastre, va trebui să așteptăm momentul concursului pentru a știi sigur care dintre fete va avea onoarea de a concura pe covorul olimpic de la Rio. Până atunci ne mulțumim cu cele mai reușite evoluții ale lor de la Cluj.

Senioarele și junioarele României au concurat împreună la aceste Campionate Naționale, din simplul motiv că România nu dispune la ora actuală de suficiente gimnaste senioare pentru un astfel de concurs. Este, în consecință, o ocazie excelentă pentru junioare să concureze alături de gimnaști precum Cătălina, Larisa sau Marian, într-o sală la standarde europene, care va găzdui, de altfel, Campionatul European din 2017. Am ales aici câteva dintre cele mai interesante evoluții ale acestui campionat.

Cu Marian Drăgulescu deja calificat și în plină pregătire pentru Jocuri, băieții au luptat și ei pentru al doilea loc disponibil la aceste Jocuri. Andrei Muntean a câștigat concursul la invidual și pare a fi favoritul in această cursă de calificare.

Acest articol este disponibil și în limba: Engleză