«

»

Romanian Gymnastics FAN OF THE MONTH – Anastasia Bostănaru

Many thanks to all of you who have already submitted your story to romanian.gymnastics.fans@gmail.com! We will be selecting one of your stories each month and publishing it right here, both in English and Romanian.

We have selected Anastasia Bostănaru as February´s Romanian Gymnastics FAN OF THE MONTH. Anastasia will also receive a Romanian Gymnastics Fans t-shirt.

 

 

Here is her story:

English version:

I will never forget coming home on the first day of school, in the 6th grade. My mum showed me some newspapers with the news on Andreea Raducan´s gold medal withdrawal. I didn´t know what the All-around or Sydney were but I knew everything happened because of a Nurofen pill. The names Andreea Raducan, Simona Amanar or Maria Olaru were familiar to me, though. I didn´t use to follow gymnastics but I had heard their names somewhere before. And this is when my unconscious passion for gymnastics started.

I am Anastasia Bostănaru, 23, from Chisinau, in Moldova and I will talk about my passion for the most beautiful of all sports – gymnastics.I was mesmerized by this sport back in 2000 when I started to get to know it, but I did not have the courage to ask my mum to take me to practice it – I already knew at 12 it was already too late – but I am sorry now I didn´t do it. Maybe for elite gymnastics it was too late, but it was not too late to get on the beam or do a vault, I could have just tried a couple of skills.

I found out Romania had won the gold medal at the 2000 Olympics and dominated the All-around competition, that Andreea Raducan still held onto her silver on vault and gold in the team competition. A year later I got to see the Ghent Worlds and I was happy to watch Romania win its 5th consecutive world title. I saw new gymnasts in the team as I only knew Andreea. I wanted her to win beam and floor – I had found out in the meantime those were her best apparatus – and also medal in the All-around.

Andreea won medals in all the finals she competed in and that World Championship made me happy. In the next years I watched a couple of competitions on the Romanian Television and wondered who would be competing after Andreea´s retirement. The surprise came in 2004 at the Athens Olympics. I had learned from the Internet that Romania had come second in the 2003 World team final and that a new senior gymnast, Catalina Ponor, had won 2 silver medals on beam and floor. I thought these girls, out of which I had only heard of Oana Ban, the 2002 silver medalist on beam, would go on to win at least 3 medals in Athens.

My family and I watched the Athens qualification and then, the team final. I was very nervous every time the Romanians competed, but I was especially nervous when they went on to bars as I knew that was not their strongest apparatus. It was less nerve-wrecking on floor and beam, they were really good at that. I felt they could win the gold medal and they did just that. I cried when they played the anthem for the girls, I felt as if it was being played for me. Although I come from a different country, these girls represented and still represent me. My mother and I were so happy to see the Romanians score better than the ones before them. Monica Rosu and Catalina Ponor´s gold medals were something I had been expecting but I didn´t think Dana´s silver and Alexandra´s bronze were possible after so many wins. I thoroughly enjoyed those Olympics and I never missed any World Championship again.

Steliana and Sandra stood out from the next generations of gymnasts. I adored Steliana for the amount of work she put into her bars routine and for her discipline. Her 2007 All-around medal was a revelation for me, I could not believe she was the second gymnast in the world because Romania is well known for its team and specialist effort and not for producing All-arounders. Seeing Catalina in the beam final at that World Championship made me happy but Kramarenko not doing her vault – and I sorry for being so honest about it – made me even happier. In 2006 I was sad to see Romania not make the podium so I was happy about the 2007 bronze medal.

I was in the US during the 2008 Olympics and I only got to see the last rotation in the All-around final. I realized the Olympics were on and I had no idea what had happened. Romania had won the bronze medal in the team final and a couple of days later Sandra won floor. And I wondered “Why did Sandra win floor? She is a beam specialist…” This is how I remembered her from the 2006 Aarhus Worlds where she won silver on beam. I watched the replay of the apparatus finals and I cried when Sandra finished her routine. It was amazing! And the way the British commentators said: “She is the new Olympic champion!” After those Olympics I started paying more attention to what happened with the Romanian Artistic gymnastics.

I was impressed by Sandra´s willingness to come back to elite gymnasts after such a difficult injury. I was also surprised to see the new star, Ana Porgras and her originality, elegance and artistry. It was sad to hear Steliana had retired but there was joy when Bellu and Bitang came back to train the team in 2010. I started reading everything there was about gymnastics in the Romanian newspapers, I followed Facebook groups dedicated to Romanian gymnastics, I learned how to calculate the scores on floor and beam and I can sometimes also do this for bars really well. I watched the Rotterdam Worlds and I cried with Ana´s gold medal and Diana´s silver. I knew Sandra had prepared 2 strong vaults for Berlin but I was really surprised to see how strong she had come back, how well prepared she was mentally. I felt she would win vault. I cried when Alina Alexoi exclaimed “Yesssss!” after Sandra performed her second vault brilliantly. I could not stop my tears when I realized she had come in first place.

The Tokyo event, Ana´s retirement and the low number of gymnasts in the team are, for me, only a basis for the girls to improve on their execution and difficulty. I trust that Larisa Iordache, Sandra Izbasa and Catalina Ponor can win individual medals, but I also trust the other 2 girls (for me, Diana Chelaru and Amelia Racea) can complete the team and be perfect in London, especially on bars. I feel, just like I felt in Athens, that this team can bring home the gold, that we can have gold in London – if we want to. With Larisa´s ambition, Catalina´s determination and Sandra´s strength, ANYTHING is possible!

My passion for gymnastics has led me to write articles for a local sports newspaper. Right now, I am in charge of the gymnastics section, something which brings me great satisfaction. The funny part is that, although I have been practicing handball for 8 years and a half, my real passion is gymnastics. The girls are amused by my gymnastics skills. During breaks, I do pirouettes on a wooden beam in the park. Right next to the hall we train in at the Sports University, there is a gym. I was tempted to go in a couple of times but we are not allowed to. I just look at the beam and bars from a far…

I know everything about this sport since Nadia and I can never get enough of watching the World Championships again and again. I cannot wait for the Europeans to come and for Romania to show us what they have in store for us. I feel London will be a pleasant surprise for the Romanian gymnastics delegation.

Versiunea in limba română:

Nu voi uita niciodată când am venit acasă de la şcoală din clasa a 6-a la început de an şi mama mea îmi arăta ziarele în care scria că Andreei Răducan i s-a luat medalia de aur la individual compus. Nu ştiam ce înseamnă individual compus sau Sydney, dar ştiam că totul era din cauza unei pastile de Nurofen. Cert este că în cutia neagră din cap numele Andreei Răducan, al Simonei Amânar şi al Mariei Olaru îmi erau foarte cunoscute. Nu obişnuiam să privesc gimnastica, dar de undeva mai auzisem de ele. Şi de aici a inceput pasiunea mea inconştientă pentru gimnastică.

Sunt Anastasia Bostănaru. Am 23 de ani. Sunt din Chişinău, Republica Moldova şi o să vă povestesc despre pasiunea mea pentru cel mai frumos sport – gimnastica. Deşi pur şi simplu am fost vrăjită de acest sport când am conştientizat că există în 2000, nu m-am încumetat să-i spun mamei că vreau la gimnastică – ştiam deja că la 12 ani e prea târziu – deşi acum îmi pare rău. Poate era târziu pentru performanţă, dar pentru a-mi potoli setea nebună de a urca pe bârnă sau a face un salt pe masa de sărituri nu era târziu, cred că aş fi putut încerca să execut cel puţin câteva elemente.

După acel eveniment Sydney am aflat că echipa României a luat la JO din 2000 medalia de aur, iar la individual compus a dominat podiumul. De asemenea, am aflat că Andreea Răducan a rămas cu argintul de la sărituri şi aurul de la echipe. După un an am prins, nu ştiu cum, la Eurosport campionatul mondial de la Ghent şi am fost fericită să aflu că România a cucerit al 5-lea titlu mondial consecutiv pe echipe. Am văzut nume noi între fete şi doar pe Andreea o ştiam. Voiam sa fie prima la bârnă şi sol – aparatele ei forte cum aflasem între timp – şi voiam să ia şi medalia la individual.

Într-un final, Andreea a reuşit să ia medalii la toate aparatele în finalele în care a concurat şi acel campionat m-a făcut fericită. În anii următori am mai prins câteva competiţii naţionale pe care le arătau la TVR 1, am aflat că Andreea s-a retras şi mă întrebam cu cine va concura anii următori Romania…Surpriza a venit la Atena, în 2004. Ştiam din unele surse de pe internet că la campionatul mondial din 2003 România a fost pe treapta a 2-a cu echipa şi o noua senioară, Cătălina Ponor, a luat 2 medalii de argint la bârnă şi sol. M-am gândit că poate măcar 3 medalii la Atena vor lua aceste fete din care mai pe nimeni nu ştiam in afară de Cătă şi Oana Ban, de care auzisem că luase argint la bârnă la Debrecen, în 2002.

Mă uitam cu toată familia la concursul de calificare de la Atena. A venit şi concursul pe echipe. Eram cu sufletul la gură la fiecare aparat când concurau româncele. Cele mai multe emoţii le aveam la paralele unde ştiam că nu sunt cele mai puternice. La bârnă şi sol ştiam de ce sunt capabile şi eram liniştită. Parcă ştiam că altfel nu poate fi, că doar aur pot lua româncele. Şi aşa a şi fost. Am plâns când a cântat imnul în cinstea fetelor. Parcă şi pentru mine cânta. Deşi sunt din altă ţară, aceste gimnaste mă reprezentau şi mă reprezintă în continuare. Eu şi cu mama ne bucuram ca doi copii când în finalele pe aparate româncele primeau note bune, mai bune ca a celor ce evoluau înaintea lor. Aurul Monicăi Roşu şi dubla Cătălinei Ponor au fost rezultate pe care le aşteptam şi ştiam că le vor obţine, dar nu ştiam că argintul Danei şi bronzul Alexandrei mai sunt posibile după atâta glorie. A fost o Olimpiadă pe care am savurat-o din plin şi după care nu am ratat nici un campionat mondial.

Din generaţiile următoare s-au evidenţiat Steliana şi Sandra. O adoram pe Steliana pentru felul în care muncea la paralele şi pentru disciplina ei. A fost o revelaţie pentru mine medalia ei din 2007 la individual compus. Nu-mi venea să cred că era vicecampioană mondială – pentru că în general România produce mai mult echipe şi specialiste decât gimnaste de aur la individual compus. Prezenţa Cătălinei în finala de la bârnă la acel campionat a fost un motiv de bucurie, dar mai ales, să-mi fie scuzată sinceritatea, m-am bucurat că Kramarenco nu şi-a făcut săritura…Eram tristă în 2006 când România a rămas în afara podiumului şi bronzul din 2007 m-a bucurat.

În 2008 la Olimpiadă eram în SUA când priveam la 3 noaptea televizorul, am văzut doar ultima rotaţie la individual compus şi am rămas perplexă. Liukin- campioană olimpică absolută? Cum aşa? Atunci mi-am amintit că merge Olimpiada şi că nu ştiu nimic. Am căutat pe internet şi am aflat că la echipe România a luat bronzul şi câteva zile mai târziu am aflat că Sadra a luat aur la sol. Iarăşi mirată m-am întrebat ”De ce Sandra a luat aur la sol? Doar e specialistă la bârnă!” ori aşa o ţineam eu minte înca din 2006 când a luat la Aarhus argint. Am urmărit reluarea finalelor pe aparate de la Olimpiadă şi am plâns când Sandra a terminat exerciţiul. Era formidabil! Şi felul în care comentatorii din Marea Britanie au spus: ”She is the new Olympic champion!” Astfel după Olimpiadă am început să fiu mai activă în ceea ce priveşte informarea despre gimnastica artistică românească.

Am rămas impresionată de puterea Sandrei de a reveni în sportul de performanţă după accidentarea cumplită la tendonul lui Ahile. Am rămas plăcut surprinsă de noua stea Ana Porgras, originalitatea, eleganţa şi partea ei artistică. Mi-a părut rău să aflu că Steliana s-a retras. Dar bucuria a venit în 2010 când am aflat că Belu şi Bitang au revenit la lot. De atunci am început să citesc toate ziarele online din România pentru noutăţile la secţiunea gimnastică. M-am abonat la grupuri de gimnastică pe Facebook pentru a fi mereu la curent cu ultimile noutăţi. Am aflat cum se calculează nota de execuţie la sol şi bârnă şi uneori şi la paralele pot să calculez cu exactitate. Urmăream cu sufletul la gură Campionatul de la Rotterdam şi am plâns când Ana a luat aur, când Diana a fost pe podium. La Berlin, ştiam că Sandra vine cu 2 sărituri puternice. M-a frapat puterea cu care a revenit după mondiale, hotărârea ei şi pregătirea ei mentală. Simţeam că va lua aur la acest aparat. Am plâns când Alina Alexoi a exclamat “Este!!!” la a doua saritură pe care a executat-o perfect. Şi când am aflat că Sandra e prima, nu-mi puteam stăpani lacrimile de bucurie.

Evenimentul de la Tokyo, retragerea Anei şi numărul mic de gimnaste de la lot nu le văd decât ca o premiză de evoluţie şi îmbunătăţire a execuţiei şi creştere a dificultăţii pentru actualele pretendente la echipa olimpică. Am încredere în Larisa Iordache, Sandra Izbașa şi Cătălina Ponor care au şanse mari la titluri olimpice individuale, dar şi în cele 2 fete (eu le văd pe Diana Chelaru şi Amelia Racea) care vor completa echipa şi pot fi perfecte la Londra, mai ales la paralele. Simt, aşa cum am simţit şi la Atena, că această echipă poate fi de aur, că putem lua aproape tot aurul de la Londra – dacă vrem. Cu o aşa ambiţie ca a Larisei, o determinare ca a Cătălinei şi o putere ca a Sandrei – TOTUL este posibil!

Pasiunea mea pentru gimnastică m-a făcut să încep să scriu articole pentru un site local de ştiri sportive. La acest moment sunt responsabilă de secţiunea gimnastică – lucru care îmi aduce satisfacţie enormă. Partea cea mai hazlie este faptul că deşi sunt sportivă – joc handball de 8 ani şi jumătate – pasiunea mea este gimnastica. La antrenamente, fetele se amuză când le arăt că am învăţat să fac o puşcăcioară sau o săritură artistică. La pauzele dintre antrenamente, fac piruete pe bârna de lemn din parc. Iar la antrenamente, la universitatea de sport, vis a vis de sala în care ne antrenăm, e o sală de gimnastică în care nu odată am fost tentată să intru…dar nu e voie. Stau şi spionez admirând de departe bârna şi paralelul.

Ştiu totul despre acest sport de la Nadia încoace şi nu mă satur să privesc campionate mondiale pe care le-am vazut de zeci de ori. Acum abia aștept Europenele, să văd ce ne-a pregătit echipa României, iar Londra simt că va fi o surpiză foarte placută pentru delegaţia de gimnastică a României.

 

Romanian Gymnastics Fans would love to hear your story! Tell us about yourself, why you love gymnastics, why you support Romanian gymnasts and why you love Romanian Gymnastics and win a Romanian Gymnastics Fans T-shirt.

Mail us your story in English, Romanian, Spanish or Italian at romanian.gymnastics.fans@gmail.com!