«

»

Romanian Gymnastics Fan of the Month: Valentina Gorgan

Many thanks to all of you who have already submitted your story to romanian.gymnastics.fans@gmail.com!

We will be selecting one of your stories each month and publishing it right here, both in English and Romanian.

We have selected Valentina Gorgan as October´s Romanian Gymnastics FAN OF THE MONTH. I´m sure you´ll enjoy Valentina´s story as much as I did! Thanks Valentina for supporting Romanian gymnastics!

 

Here is her story:

 English version:

Why I love gymnastics? I´m not sure I know. Maybe because my mum was a gymnast? Don´t think so; she was a gymnast for very little time, she wasn´t a big talent. Maybe because my aunt also loves gymnastics. Yes, I think she made me love this sport. I was 3 or 4 years old when we watched gymnastics together. I don´t remember much from that time, but I do remember that at an early age I knew who Gina Gogean, Lavinia Milosovici were….when others, maybe older than I, didn´t even know who Nadia Comaneci was (it´s hard to believe there is someone, especially Romanian, who does not know who Nadia is, but believe me, it´s possible!).

I remember the 2000 Olympics. I was 10 and I was so excited! After that was over, I liked to play…..gymnastics! I used to show my “routines” to a friend of mine. Of course, they were far from being actual routines. And I performed them in my living room; I did a sort of floor and vault. I could not improvise beam and bars and thank God I couldn´t….I could have got myself hurt. And so my story went on in my room: I was in the same day Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Loredana Boboc, Claudia Presăcan, Andreea Isărescu. I was probably making the funniest faces on different songs, tumbling on the floor and performing my artistic elements. My friend was the judge, actually she judged the gymnast I was at that moment. I gloriously vaulted onto the sofa, running to it from the window, past the table. I´m glad I didn´t break anything because I did enough vaults for that. My uncle visited us one day – also during the Olympics – and I made him play gymnastics with me and be the judge for my floor and vault.

Now I realize how funny I must have been and that is why I haven´t told anyone about this game of mine. But back then I felt so big….as if I was writing history for my country. I will always be sorry my parents didn´t take me to do gymnastics. The chances of me becoming a great gymnast were small but at least I would have done some sport, and what a sport!!!! I could at least be proud of doing a split, a handstand and so on. If I have a girl, she will definitely be doing gymnastics!

Gymnastics is such a beautiful sport! Gymnasts are such graceful and strong human beings! Should I ask myself again why I love gymnastics? Yes, I could, but just rhetorically.

Why I love Romanian gymnastics? The first reason is because Romania is my country. But, beyond my nationality, because Romanian gymnastics has quality, always has something to say in internaltional gymnastics, always makes us feel proud!

I´ve never been inside a gym, thus I have never seen a competiton. If I don´t make it to an internaltional competition (I would be proud to wave the flag), I´d like to see Nationals one day… I want to thank the gymnasts for having accepted me as their Facebook friend, I really like seeing them outside the gym.I wish them good luck and to be healthy. Congratulations to them, their coaches and to those people behind their success!!

 Versiunea in limba română:

De ce iubesc eu gimnastica? Cred că nici nu știu exact. Poate pentru că mama mea a făcut gimnastică? Nu prea cred… a făcut prea puțin, nu era nici pe departe un mare talent… poate pentru că și mătușii mele îi place gimnastica. Da, cred că ea mi-a insuflat dragostea pentru acest sport. Aveam vreo 3-4 anișori și mă uitam cu ea la concursuri. Nu îmi amintesc mare lucru, dar îmi amintesc că la o vârstă destul de fragedă știam cine sunt Gina Gogean, Lavinia Miloșovici… când poate alții, mai mari, nu știau nici măcar cine e Nadia Comăneci (greu de crezut că ar putea exista un om, mai ales român, care să nu știe exact cine e Nadia, dar credeți-ma, se poate!).

Îmi amintesc olimpiada din 2000. Aveam 10 ani. Eram atât de încântată! După ce s-a terminat olimpiada, îmi plăcea și mie să mă joc… de-a gimnastica! Îi arătam unei prietene „exercițiile” mele. Sigur, acestea erau departe de a fi exerciții de gimnastică. Și se petreceau în camera mare a apartamentului meu. Ce puteam face era… un soi de sol și sărituri. Nu aveam cum improviza o bârnă și paralele, și slavă Domunului că a fost așa, că poate mă și răneam. Astfel că în camera mea se derula istoria mea: în aceeași zi am “fost” Andreea Răducan, Simona Amânar, Maria Olaru, Loredana Boboc, Claudia Presăcan, Andreea Isărescu. Pe diferite melodii mă strâmbam, probabil, în cel mai caraghios mod posibil, și mai făceam ceva tumbe pe covor, plus elementele mele artistice… iar prietena mea îmi dădea note…de fapt, îi dădea notă gimnastei pe care o “interpretam”. Iar săriturile se petreceau pe o canapea. De la geam, pe lângă masă era pârtia mea de elan ( sper că nu greșesc termeneul) iar pe peretele opus celui cu geamul era canapeaua cu pricina… pe care mă răsturnam eu, plina de glorie. Bine că nu mi-am rupt ceva, pentru că executasem suficient de multe sărituri. Odată, probabil tot în perioada olimpiadei, a venit un unchi mai tânăr la noi, și l-am pus și pe el să se joace cu mine de-a gimnastica, să îmi dea note – tot la “sol” și “sărituri”.

Acum îmi dau seama că eram de-a dreptul caraghioasă, motiv pentru care până acum nu am povestit nimănui despre acel joc al meu, dar atunci mă simțeam atât de mare…parcă făceam și eu istorie pentru țara mea. Îmi va părea rău mereu că nu m-au dat părinții la gimnastică. Șansele să fi ajuns eu o mare campioană erau mult prea mici, dar măcar aș fi făcut un sport, și încă ce sport! Măcar mă puteam mândri că eu pot face sfoara, pot sta în mâini și multe altele. Dar dacă voi avea o fetiță, sigur va face gimnastică!

Gimnastica…un sport atât de frumos! Gimnastele, ființe atât de grațioase, dar în același timp atât de puternice! Să mă mai întreb de ce îmi place gimnastica? Da, aș putea, însă doar retoric.

De ce îmi place gimnastica românească? Primul motiv cred că ar fi acela că România e țara mea. Dar poate, mai presus de naționalitatea mea, este faptul că gimnastica românească este de calitate, are mereu un cuvânt de spus în gimnastica mondială, ne face să ne simțim mândri mereu! Nu am fost niciodată într-o sală de gimnastică, prin urmare nu am fost la nici un concurs, dar sper să ajung odată măcar la naționale, dacă nu la o competiție internațională, unde aș fi atât de mândră să flutur tricolorul.

Le mulțumesc gimnastelor că au acceptat cererea mea de prietenie pe Facebook, îmi place foarte mult să le văd și cum arată ele în viața lor de zi cu zi. Mult succes și multă sănătate, felicitări atât lor, cât și antrenorilor și tuturor oamenilor care stau în spatele succesului!

 

Romanian Gymnastics Fans would love to hear your story! Tell us about yourself, why you love gymnastics, why you support Romanian gymnasts and why you love Romanian Gymnastics.

Mail us your story in English, Romanian, Spanish or Italian at romanian.gymnastics.fans@gmail.com!